Este vremea cireselor si a capsunelor! Fructe pline de savoare si vitamine, coloreaza si dau gust inceputului de vara.
Iata o idee de prajitura delicioasa si racoroasa pe care o puteti face foarte usor folosind aceste fructe.
Ingrediente:
400-500 g fructe proaspete, conservate sau congelate.
4 oua
200 g zahar
150 ml lapte
2 linguri smantana
400 g faina
6 linguri de ulei
6 linguri de apa fierbinte
un praf de copt
coaja de la o lamaie
esenta de vanilie
un praf de sare
Fructele spalate si curatate de samburi se taie si se aseaza intr-o sita pana pregatim compozitia pentru blat.
Se separa
albusurile de galbenusuri. Galbenusurile se amesteca cu jumatate din
cantitatea de zahar si se freaca pana se transforma intr-o pasta cu
consistenta pufoasa. Se adauga treptat uleiul, laptele si smantana, apa
fierbinte ( cate o lingura mixand bine), coaja de lamaie si esenta de
vanilie. Urmeaza faina amestecata cu praful de copt.
Albusurile
care s-au odihnit se amesteca cu zaharul ramas si se bat pana se
formeaza o spuma tare. Renuntam acum la mixer si, cu o spatula de
silicon sau cu o lingura de lemn, amestecam cele doua compozitii turnand
albusurile lingura cu lingura si amestecand cu grija de jos in sus pana
la omogenizare.
Turnam compozitia obtinuta intr-o tava tapetata cu hartie de copt si asezam deasupra fructele pudrate cu faina.
Prajitura se coace la cuptor la 180-200 grade timp de 40 min.
Pofta buna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu